Spre deosebire de climatul temperat oceanic, regimul pluviometric se caracterizeaza prin concentrarea celor mai mari cantitati de precipitatii in semestrul cald (lunile mai-iunie fiind cele mai ploioase), in timp ce in semestrul rece, cad cantitati mai reduse de precipitatii (1/3 din cantitatea de precipitatii medie anuala), lunile ianuarie-februarie fiind cele mai sarace din punct de vedere pluviometric. Cu toata concentrarea precipitatiilor in semestrul cald, datorita valorilor mari ale evapotranspiratiei (mai ales in partile sudice cu precipitatii mai reduse), deficitul de umiditate din sol si aer ajunge la valori importante.
Se instaleaza astfel perioade de uscaciune si seceta, incepand mai ales din a doua parte a verii, cu prelungire in prima parte a toamnei, frecventa si durata acestora crescand pe masura inaintarii spre est.
In semestrul rece al anului precipitatiile cad frecvent sub forma de ninsoare, stratul de zapada formandu-se pe suprafata terestra in fiecare iarna. Durata lui creste cu cat ne indreptam dinspre sud spre nord, variind de la circa o saptamana in nordul Bulgariei, la cateva luni pe an in nordul Suediei, Laponiei si al Federatiei Ruse. Stratul de zapada este intens viscolit, frecventa acestui fenomen crescand dinspre vest spre est, odata cu accentuarea asprimii iernilor. Viscolul este favorizat de circulatia aerului predominanta iarna din sector estic si nord-estic, ca si de gradul redus de fragmentare al reliefului din
estul Europei.
Din punct de vedere termic mediile anuale variaza in mod normal intre 4 si 16oC. In general temperatura medie anuala scade pe directia vest – sud-vest ÷ est – nord-est, odata cu accentuarea gradului de uscaciune, al cresterii / alungirii si aspririi iernii si a fenomenelor insotitoare acesteia. Spre exemplu, la Bucuresti, la 44o lat. N, temperatura medie anuala este de 10oC, iar la Moscova, la 56o lat. N, temperatura medie anuala este de 4oC. Verile sunt in general calde (adeseori excesiv de calde), iar iernile reci (adeseori geroase). Luna cea mai calda a anului este de regula iulie. In aceasta luna temperaturile medii urca la 26 27oC in sud si la cca. 20oC in nord. Luna cea mai rece a anului este ianuarie. Mediile lunii ianuarie oscileaza in jurul valorii de 0oC in extremitatea sudica, dar coboara la –15…–20oC in nord.